Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu Erika Van Gelder, vicepreşedinte al B’nai B’rith Europe

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut, marţi, 6 noiembrie 2012, o întrevedere cu doamna Erika Van Gelder, vice-preşedinte al organizaţiei B’nai B’rith Europa.

Ministrul afacerilor externe a salutat iniţiativa B’nai B’rith Europa de a organiza, în următorii cinci ani, un proiect intitulat „Podurile Toleranţei”, menit să aducă în atenţia publicului contribuția comunităţii evreieşti la dezvoltarea identităţii europene.

Şeful diplomaţiei române a asigurat că proiectul va fi susţinut activ la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, având în vedere faptul că ţara noastră acţionează pentru conservarea patrimoniului simbolic, siturilor şi lăcaşelor de cult evreieşti, inclusiv printr-o colaborare activă cu toate organizaţiile evreieşti sau ale originarilor din România care au ca obiectiv prezervarea moştenirii culturale şi a patrimoniului comunităţii evreieşti din România.

Erika Van Gelder a exprimat aprecierea pentru  eforturile constante ale României legate de asumarea trecutului istoric şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului. Ministrul Titus Corlăţean a reiterat hotărârea României de a continua aceste demersuri, inclusiv în domeniul educaţiei tinerei generaţii în spiritul toleranţei, nediscriminării şi respingerii antisemitismului.

Cu ocazia întrevederii, șeful diplomaţiei române şi reprezentantul Bnai Brith Europa au exprimat îngrijorarea față de tendinţele din ultima perioadă, în unele state europene, de revalorizare a unor acţiuni şi poziţii xenofobe şi antisemite şi au condamnat ferm aceste manifestări.

Acest articol a fost publicat în Actualităţi. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *