Partidul Social Democrat
Cine este Titus Corlățean?

Vicepreședinte PSD

Senator, Președintele Comisiei pentru politică externă

Cine este Titus Corlățean?

La 42 de ani, Titus Corlățean este unul dintre liderii Partidului Social Democrat al cărui membru a devenit în urma cu nouă ani. Expertiza sa în probleme europene și entuziasmul cu care privea procesul de integrare a României în comunitatea europeana l-au adus, la sfârșitul anului 2001, în postura de consilier personal pe probleme de politică externă al premierului social-democrat de atunci, Adrian Năstase.

La numai 32 de ani, Titus Corlățean avea deja experiența a șapte ani în diplomație, dintre care patru în postura de adjunct al ambasadorului român la Strasbourg pe lângă Consiliul Europei.

 “Deveneam consilierul personal al premierului Adrian   Năstase după patru ani dezastruoși pentru politica externa a României, pe care i-am resimțit în mod direct din postura mea de diplomat la Strasbourg”, își amintește actualul vicepreședinte al PSD. El spune ca a acceptat să devina consilierul personal al premierului social-democrat când și-a dat seama că noua guvernare de stânga are o proiecție clară a intereselor statului roman și a politicii externe pe care România vroia să o aplice.

“Din această postură am fost direct implicat in discuțiile privind eliminarea vizelor pentru românii care călătoresc în Uniunea Europeană, în negocierile politico-diplomatice pentru aderarea la NATO și la Uniunea Europeană”, spune Titus Corlățean.

Doi ani mai târziu, în 2003, Titus Corlățean devine secretar de stat pentru românii de pretutindeni, funcție încheiată odată cu instalarea noului Guvern de dreapta, în decembrie 2004. Contactul pe care   l-a avut cu diaspora româneasca s-a materializat prin inițierea, din postura de deputat PSD, a unei legi privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, adoptată de Parlament în noiembrie 2007.

Ales deputat pe listele PSD din județul Brașov în anul 2004, Titus Corlățean și-a încheiat mandatul în decembrie 2007, după ce a fost ales primul pe listele social-democraților pentru Parlamentul European.

Din decembrie 2008, Titus Corlățean este senator ales în colegiul S2 din Județul Brașov și a fost desemnat președinte al Comisiei permanente pentru politică externă a Senatului.

Singurul său regret  este acela că nu ajunge sa petreacă mai mult timp cu familia sa, formată din șotia Mădălina și fiica de 14 ani, Diana.

“Mi-am cunoscut șotia în primul ei week-end liber ca proaspăt student la psiho-pedagogie în București. Eu eram atunci în anul doi la Drept. Ne-am căsătorit pe 9 decembrie 1994, iar doi ani mai târziu, exact în aceeași zi, s-a născut fiica noastră Diana”, își amintește Titus Corlățean.

Titus Corlățean spune despre soția sa, Mădălina, că are “un suflet mare si generos” pentru ca altfel nu ar putea sa aibă meseria pe care o are – profesor logoped la una dintre școlile speciale din București pentru copii cu dizabilități sau situații deosebite.

De Diana este mândru, pentru că la numai 14 ani “a bătut deja lumea” cu corul Allegretto din care a făcut parte pana recent. “A renunțat recent la cor pentru că vrea să se concentreze pe școala, vine o perioada mai grea”, spune Titus Corlățean, care este mândru că fiica sa “muncește mult și cu folos la școala. De altfel, a și câștigat premiul întâi la sfârșitul clasei a șaptea, fiind singura fata din clasa care a luat coroniță”.

Familia Corlățean împărtășește pasiuni comune. Pe primul loc se afla muntele pe care îl descoperă împreuna in lungi trasee, ori de câte ori au ocazia. “Natura este, clar, marea noastră pasiune, ne place la toți trei sa descoperim locuri noi. Aș vrea sa avem mai mult timp..”, spune Titus Corlățean.

 

Biografia

  • Născut la 11 ianuarie 1968, Medgidia
  • Căsătorit, are o fiică născuta în 1996 – Diana

Licențiat în drept - Universitatea București (1994); diplomă de studii aprofundate în drept internațional și relații internaționale - Universitatea București (1995); Curs de perfecționare în domeniul diplomației și relațiilor internaționale - Institutul International de Administrație Publica (Paris, 1995); absolvent al Colegiului National de Apărare (iunie 2005); doctor în drept internațional public - Universitatea București (2010).

Diplomat, Ministerul Afacerilor Externe (septembrie 1994 - octombrie 2001); consilier personal al primului ministru pe probleme de politică externă (octombrie 2001 - iunie 2003); secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni, cancelaria Primului Ministru (iulie 2003 - decembrie 2004).

Deputat în Parlamentul României (decembrie 2004 - decembrie 2007); secretar al Comisiei de politică externă din Camera Deputaților (ianuarie 2005 - decembrie 2007); membru al Comisiei de integrare europeană (ianuarie 2005 - decembrie 2007); Președinte al Subcomisiei pentru românii de pretutindeni (martie 2006 - decembrie 2007).

Membru al Parlamentului European cu titlul de Observator (septembrie 2005 - decembrie 2006).

 

Membru ales al Parlamentului European (noiembrie 2007-decembrie 2008), prim-vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European

 

Asistent de cercetare - Institutul Român de Studii Internaționale - IRSI (1993 - 1994); asistent colaborator la catedra drept public (drept internațional public) – Universitatea București (1994 - 1995); 2010 – prezent - Lector universitar, Universitatea Creștin㠄Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Științe Politice, disciplina „Drepturile Omului”; 2010 – prezent - Lector universitar, Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Științe Sociale și Administrative, disciplina „Drept Internațional Public”.

 

  • Secretar internațional al Tineretului Social Democrat (TSD) (iulie 2002 - iulie 2003); secretar executiv al PSD pentru relații internaționale bilaterale (iulie 2003 - aprilie 2004); purtător de cuvânt al PSD (aprilie 2004 - mai 2005); membru al Biroului Coordonator al PSD (aprilie 2004 - aprilie 2005); vicepreședinte al PSD (aprilie 2005 - decembrie 2006; februarie 2010-prezent); secretar general al PSD (decembrie 2006-decembrie 2008).
  • Membru al Asociației Europene a Studenților Juriști - ELSA (1992 - 1994); membru al Asociației Române de Drept Internațional (ADIRI) (din 1993) și vicepreședinte al secțiunii "Drept Internațional" a ADIRI (din 2003); membru al Fundației Europene Titulescu (din 2002); membru al Asociației de Drept International (ILA), secția română (din 2002).
  • Publicații:

Succesiunea statelor în dreptul internațional public - Institutul Român pentru Studii Internaționale (IRSI) - 1994;

Manualul diplomatic, Ministerul Afacerilor Externe / Institutul Român pentru Studii Internaționale (IRSI) – colaborator, 1996 (autor Ambasador Ioan Maxim);

„Consiliul Europei - premiză și mecanism complementar pentru demersul României de integrare în UE”, Revista Institutului Român pentru Drepturile Omului - IRDO - nr. 4/2001;

Importanța executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului - Curierul judiciar - august 2002;

Kin-State involvement in minority protection - Lessons learned, Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), 2004, articol

„Categorii de obligații ce revin statelor în urma hotărârilor de condamnare pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, Revista Română de Drept Internațional, nr. 2 (ianuarie – iunie 2006), Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), Editura C.H. Beck, București;

„Minoritățile naționale și riscurile de securitate”, Revista Drepturilor Omului nr.3 / 2010, Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO), București;

„Evoluția mecanismului de control de la Strasbourg și reforma introdusă de Protocolul 11 și Protocolul 14 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, Revista Română de Drept Internațional nr. 10 (ianuarie – iunie 2010), Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), Editura C.H. Beck, București;

„Minoritățile naționale”, Revista Română de Drept Internațional nr. 10 (ianuarie – iunie 2010), Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), Editura C.H. Beck, București;

„Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului”, Revista de Drept Public, nr. 2 / 2010, Editura C.H. Beck, București, 2010;

„Obligațiile ce revin statelor în urma hotărârilor de condamnare pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, Revista Română de Drept European nr. 3 / 2010 (mai-iunie), Editura Wolters Kluwer, București, 2010.