Tot ce ati dorit sa aflati despre Titus Corlatean
- Este un tanar politician care are zero scandaluri la activ. In schimb, este unanim apreciat pentru expertiza sa in probleme europene si pentru entuziasmul cu care a participat la procesul de integrare a Romaniei in comunitatea europeana.
- La numai 40 de ani, Titus Corlăţean este unul dintre liderii Partidului Social Democrat al cărui membru a devenit în urmă cu şapte ani.
- In 2007 a fost ales primul pe listele social-democraţilor pentru Parlamentul European.
- La numai 32 de ani, Titus Corlăţean avea deja experienţa a şapte ani în diplomaţie, dintre care patru în postura de adjunct al ambasadorului român la Strasbourg pe lângă Consiliul Europei.
- A fost direct implicat in discutiile privind eliminarea vizelor pentru romanii care calatoresc in Uniunea Europeana, in negocierile politico-diplomatice pentru aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană.
- în 2003, Titus Corlăţean devine secretar de stat pentru românii de pretutindeni , pana în decembrie 2004, cand s-a instaurat regimul de dreapta.
- Este casatorit cu Madalina, “un suflet mare şi generos” dupa cum o apreciaza pe buna dreptate chiar el, pentru că altfel nu ar putea să aibă meseria pe care o are – profesor logoped la una dintre şcolile speciale din Bucureşti pentru copii cu dizabilităţi sau situaţii deosebite.
- Impreuna au o fiica, Diana Maria. Tatal ei este mândru, pentru că la numai 12 ani a bătut deja lumea cu corul Alegretto din care a făcut parte până recent. A renunţat insa anul acesta la cor pentru că vrea să se concentreze pe şcoală.
- Natura este cea mai mare pasiune a familiei Corlatean. In mod special, le place tuturor sa descopere locuri noi si carari neumblate. Aceeasi pricepere o demonstreaza si politicianul Ttitus Corlatean, atunci cand se detaseaza de traseele altor politicieni, presarate cu idei demagogice, vacante pe banii statului si multa lene. El a ales sa deschida cu pricepere si cinste un drum propriu care se intersecteaza in toate punctele esentiale cu planurile de viitor ale brasovenilor.